Fie că elevii încep acest an școlar tradițional sau își continuă studiile de la distanță, prin intermediul platformelor online, există niște elemente esențiale pe care este recomandabil să le dețină pentru a se descurca bine cu studiile în această perioadă neobișnuită.

Back to school

Susținem că învățarea lecțiilor și concentrarea asupra temelor de casă merge mai ușor când elevii sunt într-o atmosferă liniștită. Tocmai de aceea, în funcție de posibiliăți, credem că este util amenajarea unui spațiu dedicat studiului și lecturii care să fie echipat cu diferite articole corespunzătoare pentru susținerea învățării eficiente.

Și care este un produs care nu poate să lipsească din nici o cameră de studiu? Bineînțeles, scaunul ergonomic! Importanța lor în biroul rezidențial al eleviilor este de neîndoit, având în vedere că nu numai persoanele care lucrează la birou (unde un astfel de scaun se consideră o necesitate, tocmai pentru efectele sale beneficiare) stau așezate ore întregi fără să facă vreo mișcare dar și elevii, fapt care susține că utilizarea unui scaun ergonomic este la fel de important și pentru ei!

Un scaun de birou ergonomic are o serie lungă de beneficii printre care se numără următorele:

- încurajează mișcarea: datorită mecanismului și rolelor, utilizatorul are posibilitatea de a se balansa sau de a bloca șezutul în poziții avansate și să mișcă fără efort în birou când are nevoie de ceva care nu este la îndemână

- elemente reglabile după preferință: tetieră, brațe, suport lombar; cu ajustarea acestora se poate obține confortul meritat iar astfel scaunul poate să fie folosit pe deplin și pe măsură ce crește copilul

- oferă ajustabilitate și o postură ergonomică corectă, care sunt necesare pentru o dezvoltare adecvată și sănătoasă

- personalizare: pentru că tapițeria scaunului este la fel de importană, vă puteți alege dintre mesh, piele sau materiale textile; recomandarea noastră ar fi să alegeți un scaun tapițat cu mesh care ajută pielea să răspire sau o combinație de mesh cu materiale textile

- confort: după ore petrecute învățând, elevii, cu sigurană nu o să se ridice dintr-un astfel de scaun cu durere de gât sau de spate iar în plus și timpul o să treacă mai repede datorită confortului oferite de scaunul ergonomic

Teoria beneficiilor- și partea tehnică a funcționaliății fiind discutate, haideți să vedem ce alte valori își poate oferi un scaun de birou ergonomic elevilor! 

Libertatea de mișcare și postură corectă pentru o stare de minte pozitivă 

Împărtășind constatarea asociației Ergonomics Health Associations, susținem că elevii nu ar trebui să fie restricționați în mișcare, acesta ar trebui să fie permisă cât mai mult posibil pe parcursul întregii zile școlare, bineînțeles până ce acest lucru nu împiedică învățărea.

Suntem conștienți, copiilor le este greu să stea nemișcat, într-un singur loc ore în șir, să asculte profesorul și să-și ia notițe. Dacă vă imaginați o sală de clasă plină de elevi începând cu clasele primare până în clasa a XII-a, puteți observa cel puțin un singur lucru comun. Vreo presupunere? Dacă răspunsul era măcar una dintre mișcarea constantă, întoarcerea către ceilalți colegi, scotocirea în rucsac sau continuarea unei conversații total nereferitoare la tema actuală, ați avut dreptate! Fie că vă place sau nu, așa se comportă copii de obicei, dar un lucru este sigur, acest comportament poate să fie foarte deranjant nu numai pentru prefoseri dar oneori chiar și pentru restul clasei. Lângă multe alte lucruri importante pe care școlile ar trebui să le învețe copiilor este exact cum să stea liniștit, într-un singur loc, cum să compoarte într-o comunitate și să nu vorbească în același timp cu altcineva. Ei bine, cu situația actuală, în care mulți au ajuns să lucreze și să studieze remote, acest lucru nu poate să fie realizat așa ușor. Profesorii care au posibiliatea de a preda în mod tradițional, față în față cu elevii fac tot posibilul pentru a reuși să le învețe copiilor bunele maniere iar elevii mai în vârstă, adolescenții astfel au ocazia să învețe autodisciplina. În același timp, nimic nu poate înlocui efectiv mersul la școală, prezența fizică la ore, interacțiunea profesorilor cu elevii dar și interacțiunea între elevi. Cunoștințele dobândite în clasele primare sunt baza pe care se vor construi în viitor copiii, prin urmare reîntoarcerea la educație tradițională este esențială. 

Lângă toate dezavantajele studierii de la distanță putem evidenția măcar un singur avantaj: profesorii dar cel mai important elevii nu sunt deranjați de ceilalți colegi care mereu sunt în mișcare. Urmând această linie de gândire, am putea spune că studierea de acasă este benefică din motivul următor: elevii pot învăța în felul și în ritmul propriu, fără să derajeze parcurgerea eficientă a lecției, își pot exercita propriile obiceiuri pentru a-și crește nivelul de concentrare, a-și ia notițele și să-și învețe să gândească responsabil în propriile interese. 

Good posture equals a healthy mind!

Într-un articol precedent am discutat legătura importantă între postură și dispoziție, adică faptul că poziția în care ne așezăm poate afecta modul în care gândim și încrederea în sine. Prin cadrul unui studiu realizat în SUA, profesorii împreună cu ajutorul studenților au constatat că relația dintre postură și modul în care gândim sunt strâns legate. Într-un alt studiu, publicat de Journal of Pain Research au constatat următoarele: postura slabă și ghiozdanele grele pot fi cauzele durerilor musculoscheletice la copii. 

Pornind de la aceste studii, atenția sporită asupra posturii copiilor începe să prindă sens. Credem că nimeni nu se surprinde de afirmația că scaunele pe care copiii le folosesc de zi cu zi la școală nu sunt deloc confortabile și sunt departe de tot ceea ce înseamnă ergonomie. Aici ne putem întâlni cu un alt beneficiu a remote learning-ului, în camerele proprii, elevii se pot așeza în scaune de birou ergonomice, ajustate după caracteristicele personale.

Conform Ergonomic Trends, o postură incorectă la o vârstă fragedă, poate duce mai târziu în viață la deformarea coloanei vertebrale care poate cauza și alte probleme severe, precum cifoza sau scolioza. De asemenea, ei confirmă afirmația că adulții cu o postură incorectă, odată au fost niște copii cu o postură slabă, care nu era corectată în timp. Obiceiurile de așezare sunt mult mai greu de corectat pe măsură ce copiii cresc sau la maturitate. Tocmai de aceea, trebuie să devine foarte clar că nicodată nu este prea devreme să învățăm copiilor obiceiurile bune de postură. Pentru sănătatea și bunăstarea lor este important investirea într-un scaun ergonomic chiar de la o vârstă mică, astfel ei vor înțelege că a sta într-o poziție corectă acum, înseamnă o favoare făcută pentru sinele viitor!

Ca să aveți o idee, dragi părinți, de produsele actuale de pe piață, vă prezentăm câteva scaune ergonomice din care puteți să alegeți în camera de studiu a copiilor! Deoarece nevoile și dimensiunile se schimbă de la o vărstă la alta, am categorizat produsele Antares astfel: scaune de birou ergonomice pentru copii (clasele primare) și pentru liceenii, adolescenți.

Scaunele de birou Bora și Lipo

Scaunele de birou pentru copii Lupo și Bora sunt alegerea sigură dacă doriți să-l surprindeți copilul dvs. cu un scaun ergonomic de calitate înaltă fără să lăsați o mică avere la achiziționare. Cel mai uimitor lucru legat de scaunele pentru copii este faptul că puteți alege din tapițerii fascinante, cu desene și modele senzaționale. Astfel micuțul se va bucura și mai mult de scaunul primit și îl va utiliza cu drag! Mai multe detalii despre aceste scaune puteți găsi într-un articol precedent.

Scaunul de birou Blanca, este un alt produs ergonomic de care s-ar bucura orice elev! Acesta datorită liniilor fine și designului este potrivit pentru cei care își iau studiile în serios și petrec mult timp în camera de studiu, ocupânduse cu dezvoltarea personală. Un extra bonus a utilizării unui scaun ergonomic chiar din copilărie este faptul că copilul își poate asuma rolul unui adult responsabil care lucrează la birou, astfel fiind motivat de la o vârstă mică să studieze și să-și dezvolte personalitatea.

Scaun de birou Blanca

Următoarele două scaune, cu un design clasic sunt demni de rolul de a însoți un tânăr elev pe drumul de a-și găsi pasiunea în viață. Felix și Panther sunt scaunele ergonomice care nu vă va dezamagi niciodată! Ele sunt perfecte pentru un tânăr elev pe cale să începe anii de liceu. 

Scaune de birou Felix și Panther

Ca să fim sinceri, din momentul în care copilul crește puțin, aveți de ales din mai multe produse. Când achiziționați un scaun de birou pentru un adolescent, faceți acest lucru pentru mai mulți ani, fiind că este foarte posibil că copilul dvs o să folosesacă acest scaun nu doar în liceu dar și la facultate, ceea ce poate înseamnă chiar și 10 ani. Dacă o apropiem din această parte, ne dăm seama că defapt vorbim despru o investiție pe termen lung, o investiție pentru viitorul strălucitor a copiilor. Cu această idee printre altele și cu studierea listei TOP 10 scaune ergonomice puteți să alegeți un scaun de birou care nu o să înceteze să susține copilul dvs în atingerea visurilor! 

Scaune de birou Antares

Elevii sunt mai relaxați dacă au posibilitatea să petreacă sesiunile lungi de studiu pe un scaun confortabil, ceea ce duce la o serie de beneficii: atenție sporită, memorie mai bună și un nivel de concentare crescut. Lângă acesta, elevii își pot învăța de la o vârstă fragedă regulile ergonomiei și beneficiile șederii active dar nu în ultimul rând își pot profita de aceste cunoștințe de-a lungul vieții lor!  

Pentru mai multe detalii ne găsiți în showroom-urile din București și Cluj-Napoca ori ne puteți contacta pe marketing@scaune.ro.

Vă așteptăm!